Marcela Benea – Potcoave de Diamant

De unde vine inima ta
şi încotro se îndeaptă?.
Dimineaţa,
trec stâncile de diamant prin ea,
străpungând-o –
aleargă stâncile cu creştetu-n flăcări
spre sat,
din mlaştina-nchisă a somnului
scot ţăranii afară,
zgâlţâie lupoaica, tolănită
în sângele lor nămolos,
până o trezesc,
până se face arc
şi îşi arată colţii
la vedeniile ce duc pe sub porţi
oasele de umbră-ale nopţii.
Dar inima ta de unde vine
şi încotro se îndreaptă?.
Aleargă stâncile,
îşi pun frunţile lor aburite
sub şalele unor femei
istovite de chinuri
şi care nu se pot dezlega de povară –
pe dată, rostogolindu-se-n ochiul
de rouă al ierbii,
dau pruncii ţipăt –
în palmele lor îşi îngroapă destinul
fierul plugului –
aceştea nu vor pleca din sat niciodată.
Dar inima ta de unde vine
şi încotro se îndreaptă?.
În pragul stâncii
nouă meşteri mari
bat şi bat potcoave de diamant,
bat potcoave şi plâng.