Luna pe cer pare o monedă de gheață.
Pe luciul discului alb –
umbra pajurii, neschimbată.
Ca o poală luminoasă –
în jurul lunii – haloul.
Tot mai larg, mai rotat.
Și cercul ce îl marchează –
o rană adâncă
plină-ochi cu sânge ceresc.
Pe pământ
vântul răbufnește
în chinuri cumplite
urlă-a durere..
La ferestre – doar oameni
ce nu pot s-adoarmă
urmăresc drama vremii stricate.
În tăcere.
Nu jelesc, nu se miră –
totul e scris în stele.
O angină acută, declanșată în noapte
o tuse de ianuarie
zguduie panourile publicitare.
Sensul versurilor
Piesa descrie o stare de boală și suferință, reflectată în peisajul iernatic și în acceptarea stoică a destinului. Oamenii, martori ai acestei drame, acceptă totul cu resemnare, considerând că totul este predestinat.