O carte-mi ține-ades tovărășie
Și-a mai rămas pe rândurile ei,
Ca pulberea de soare străvezie,
Lumina unui gând din ochii tăi.
Stau astfel vremea fără s-o mai număr;
Mă-nșală visul bun și mă gândesc
Că-mi urmărești lectura peste umăr,
Și, dacă taci, e pentru că citesc.
Sensul versurilor
Piesa exprimă dorul față de o persoană dragă, evocând amintiri prin intermediul lecturii. Prezența persoanei iubite este sugerată subtil, transformând actul de a citi într-o experiență împărtășită, chiar și în absență.