Azi e răsăritul unei noi ere,
Sunt departe de-amalgamele mondene
Sub optica gândurilor mele
Inspir balsam de dimineața la perdele
Mângâiat de-un cer atât de falnic
Bolta lui umbrește și ascunde orice taină
Iar noi primim răspunsuri
În funcție de întrebările puse
Nu contează ceasul cât indică
Eu trăiesc într-o casă de sticlă
Și cu asta-s consolat
Lumina e prietenul meu solar
Ochii mă tem să-i închid
Fețele se pierd rapid
Când ceața se dizolvă
O vale se golește, dar nimic nu se rezolvă
Înaripate bluze
Înzestrate cu suprafețe nude
Purtate-n sus și-n jos de către valuri
Ca un răvaș în sticlă, cu mesaj de salutare
Acum că-a fost pus la index
Subiectul care te aprinde
Știi că n-ai nevoie să-ți dau, căci ca regulă
Când îți iei singură îți iei ceea ce trebuie
Azi e răsăritul unei noi ere,
Inspir balsam de dimineața la perdele
Nu-s indiferent, și nici nu mă revolt
Sunt substanță cu conținut dezinvolt.
Ochii mă tem să-i închid
Fețele se pierd rapid
Când ceața se dizolvă
O vale-și dezgolește forma
Sensul versurilor
Piesa explorează introspecția și percepția asupra realității, sugerând o stare de auto-analiză și detașare de convențiile sociale. Metafora casei de sticlă simbolizează transparența și vulnerabilitatea, dar și o formă de consolare și acceptare a propriei identități.