Caut o culoare să mă facă s-adorm
Suspendat în gri ca și cum n-aș fi
Căutând un om
Fără să știi, fără să vii
Dincolo de vorbe am uitat să mai iert
Tot ce suntem noi, rătăciți și goi
Am uitat să mai cred
Tăcerea în doi, lumina din voi
Orele se-neacă-ntre două așteptări
Totul e acum, totul e un drum
Fără urmări
Nu-ți pasă oricum, nu te face mai bun.
Și-mi pare stinsă lumea ta
Și-n ea se stinge și a mea
Mirarea simplă de-a întreba, de-a căuta.
Fiecare piatră aruncată spre cer
Nu se-ntoarce-n ploi, cade mut în noi
Fără dureri
Cu oasele moi te întorci în noroi
Unghia de drac să o stingi în nisip
Când te joci în gând, când te minți râzând
Cu moartea pe chip
Sânge-n cuvânt
Un fir de praf în vânt.
Lumea se întâmplă și n-ai de ales
E oare a ta s-o visezi?
E oare a ta s-o crezi?
Și ce-ai înțeles?
Ești al tău să te pierzi?
Ești al tău să te ierți?
Sensul versurilor
Piesa explorează sentimente de pierdere, deznădejde și căutare într-o lume percepută ca fiind stinsă și lipsită de sens. Vorbește despre acceptarea inevitabilului și despre confruntarea cu propria mortalitate, sugerând o luptă interioară pentru iertare și înțelegere.