Nu îmi mai prisosesc cuvintele fierbinți,
greierii minții cad fluierând înăuntru
peste muchii ascuțite de gânduri,
păsările tac orbind înghețate
în moalele ochilor.
Centura de siguranță de mult a pierdut
mirosul de colonie posesivă
a bărbatului iubit,
nu, nu mi-am transcris carnea încă
într-un manual al simțurilor
cu unică întrebuințare.
Expresia aceasta de inimă împietrită
cu aorta retezată timpuriu și laș
ce mă dublează din oglinda
retrovizoare nu mi se potrivește
nicidecum și mă irită.
Orice asemănare cu Venus din Milo
nu mă eliberează
din închisoarea speranței în bine,
chiar așa inadecvat încălzită, acum când
zilele trec dezbrăcate de sărbătoare,
da, legile nou votate permit
astfel de nebunii sociale,
și nuduri defilează triumfal pe trotuare.
În timp ce eu aleg să rămân
femeia cu chibrituri demodate
incinerând vise evanescente și încăpățânate,
rime albe de poeme postmoderniste,
în acest oraș locuit de statui protocolare,
comunicând numai ce este
politic corect.
Ieșind tot mai rar din pepeni sau din inimă
în iarna ce exilează concret
sub orice aspect
eu încă aștept să ard pe dinăuntru
sau pe dinafară.
Sensul versurilor
Piesa exprimă un sentiment de alienare și deziluzie față de societatea contemporană, unde valorile autentice sunt înlocuite de convenții și aparențe. Naratorul se simte prins într-o așteptare nesfârșită, dorindu-și o transformare interioară sau o eliberare, dar rămâne ancorat în trecut și în visele sale.