Doamnă peste-al meu suflet, de-ai ierta
Unui învins de-Amor a lui sminteală;
Și fie-vă privirea bună iară
Cu dragostea ce-mi umple inima.
Luați seama numai la credința mea,
La fapte, dacă-n timp se rafinară;
Dacă de vreo pedeapsă-s demne doară,
Pe mine, Doamnă, vă veți răzbuna.
Să nu fie durererile din piept
Cauza rănii-n suflet pân’ la urmă;
Care-n amor vă este ferm subiect.
Atentă, Doamnă, fiți la ce-or să spună;
Că urmărind al vostru țel perfect
În voi ingratitudinea-i stăpână.
Sensul versurilor
O pledoarie către o doamnă pentru iertare, exprimând devotament și recunoașterea greșelilor. Vorbitorul își asumă responsabilitatea și cere să fie judecat după credință și fapte, nu după aparențe.
