Hăi.. Frunză verde sălcioară,
Vino, dragă primăvară!
Să mă sui la munte iară
Cu badea de astă vară.
S-aud brazii şuierând,
Ciobănaşul meu cântând.
Şi eu să cânt cu gura,
Iară el cu fluiera.
Hăi.. Că de-atâtea săptămâni
Stânile-s fără stăpâni.
Scaune fără băciţe,
Ciobănaşi fără oiţe.
Numai vântul a rămas
Şi zăpada de sub brazi,
Astupând cărările,
Îngheţând izvoarele.
Hăi.. Când vine primăvara,
Oile s-or aduna,
Sus pe muntele cel verde,
Ce frumos turma se vede.
Iar ciobanul codrilor
Cântă din caval cu dor
Şi eu cânt şi el să zică
Să ne pară ziua mică.
Hăi.. Pe poteca de la stână
Poate creşte iarba bună.
Că n-are cine-o-ncâlci,
Că ciobanii nu-s aci,
C-au plecat cu oile,
Peste deal cu florile,
Şi s-au dus cu mieluşei,
Şi pe câmp cu bujorei.
Sensul versurilor
Cântecul descrie bucuria venirii primăverii și reîntoarcerea ciobanilor cu oile la stână. Este o celebrare a naturii și a dragostei, exprimată prin imagini idilice ale vieții pastorale.