Ard lumini ca sorii tineri
prin iernatic Tusculum. Amintirile de vineri
mă-nsoțesc încă pe drum. Palma se făcuse cupă
jar-viață cuprinzând. Mă trezesc acum și după
arderea de-atunci spunând:
Albă tu, zăpadă pură,
cine ți-a dat inima
să-mi fii viscol de căldură,
albă tu, fierbinte nea? Ard lumini ca sorii tineri
prin iernatic Tusculum. Amintirile de vineri
mă învolbură pe drum. Și declinuri – triste vinuri
le dau albelor uitări. Amintirile de inuri
cântă-n mine și sub zări. Pier lumini și piere laur,
cade frunte, cade drum. Amintirile de aur –
numai ele ard sub scrum.
Sensul versurilor
Piesa evocă amintiri puternice dintr-o iarnă petrecută în Tusculum. Naratorul reflectă asupra trecutului, unde amintirile, deși estompate de timp, continuă să ardă sub cenușa uitării.