Lucian Blaga – Povestea Drumului

Tatăl și fiul se duseră în pădure ca să pună curse,
Ei ajunseră la un drum foarte umblat de oameni.
Fiul zise: „Vreau să pun aici cursa”.
Tatăl zise: „Nu-i bine, acesta-i drum de oameni”.
Fiul zise: „Eu totuși o pun”. Și fiul puse cursa în acel loc.
A doua zi fiul găsi pe fratele mamei sale
prins în cursă. El strigă:
„Tată, un animal”. Tatăl strigă: „Ce fel de animal?”
„Fratele mamei”. Tatăl zise: „Nu ți-am spus? Acum
sloboade pe fratele mame-ți și
nu-ți mai pune cursa aci.”
Dar fiul nu voi să asculte. El își puse din nou cursa
în același loc. A doua zi se prinse în cursa tatăl tatălui său.
A treia zi, mamă-sa. A cincea zi fiul prinse în cursă
însuși drumul. Tatăl zise: „Lasă-l să fugă.
Dacă nu-l lași să fugă, nu ne mai știm
întoarce în sat.”
Fiul nu voi să asculte. El lua drumul și-l bagă în sac.
Și sacul el îl luă pe umeri, dar când să se întoarcă cu tatăl său,
ei nu mai putură să vază decât tufe.
Ei nu mai găsiră satul. În cele din urmă fiul își aruncă
povara pe pământ. Numaidecât
drumul sări și fugi în sat. Fiul și tatăl său fugiră după el.
În sat fiul prinse din nou drumul. Oamenii ziceau:
„Acum drumul este al fiului, căci el l-a prins”.
Fiul zise: „Așa este. Drumul acesta este al meu,
și nimeni nu are
dreptul să meargă pe el”.
Și-ntr-adevăr nimenea nu mai merse pe acel drum,
și drumul deveni
foarte trist și muri în cele din urmă.
(din poezia primitivă
Africa Centrală)