Plecară iarăși voievozii daci
spre miazănoapte, de unde ne veniră,
cu oile și cu bourii.
Și ceilalți, cari din răsărit sosiră
cu arapi și cu cămile,
de asemeni se înduplecară
mai târzior, pe seară.
Fecioara-n marea zarvă nu se miră
că și-a pierdut condurii.
Vrea liniște Maria
după atâția oaspeți,
vrea liniște de-acu, și bucuria
să fie-a ei, deplină.
Poate mai bine-ar fi
să sufle-n steaua de la poartă,
s-o stingă. Ea singură-i de vină
că sosesc atâția trași-împinși
din patru vânturi, cu nechez de soartă.
De-aceeași prea senină
părere e și asinul bătrân,
ce roade-n petice condurii
găsiți prin paie și prin fân.
Maria n-avu timpul pân-acum
nici măcar să-și vază pruncul
de-atâta solie din atâta drum.
S-apleacă peste iesle
și peste lumină Maria.
De dragoste-i țâșnește laptele
în sâni, și-i umezește ia.
Sensul versurilor
Piesa descrie agitația din jurul nașterii lui Isus, cu mulți oaspeți și voievozi venind din toate zările. Maria tânjește după liniște și un moment de intimitate cu pruncul ei, simțindu-se copleșită de atâta zarvă.