Spuneți-mi dacă aduce măcar pe departe
cu semenii săi. Când se răsfață
e parcă puțin mai altfel prin toate-ale sale,
prin linii, prin unduire, și pe la mustață.
Îmi pupă lung mâna ca unui vlădic,
cu toate că prin zodiacul desuet
sunt tocmai contrarul unei mari fete.
Căci mă cred cu putere poet.
S-alintă. Se-ntinde pe manuscris. Cu sălbăticie
se tăvălește, și indecent, prin poezie.
Își linge labele omenește. Vrea să se spele
de-o funingine de iad sau de zgură de stele.
La subțiori, precum bine veți ști-o,
e cald ca o pasăre pe subt aripi. Și-i moale.
Cald și moale ca fata pe care
am iubit-o cândva, în iarbă, la Rio.
Spuneți-mi dacă nu-i mai altfel decât
tovarășii săi care torc același fir.
Nu-ncape vorbă: e o făptură de rând,
dar bea apă cu o petală de trandafir.
Sensul versurilor
Piesa descrie un motan cu trăsături speciale, comparându-l cu o iubire trecută și subliniind unicitatea sa. Poetul observă gesturile și comportamentul motanului, găsind în el o frumusețe neobișnuită și o legătură cu amintiri dragi.