În bolta înstelată-mi scald privirea
Și știu că și eu port în suflet
Stele multe, multe,
Și căi lactee,
Minunile întunericului,
Dar nu le văd,
Am prea mult soare-n mine
De aceea nu le văd.
Aștept să îmi apună ziua
Și zarea mea pleoapa să-și închidă,
Mi-aștept amurgul, noaptea și durerea
Și să răsară-n mine stelele,
Stelele mele
Pe care încă niciodată
Nu le-am văzut.
Sensul versurilor
Piesa exprimă o așteptare melancolică a unui moment de transformare interioară. Vorbitorul simte că lumina interioară actuală împiedică descoperirea unor aspecte mai profunde ale sinelui, simbolizate prin stele. El anticipează venirea unui timp al întunericului și al durerii, necesar pentru a revela aceste aspecte ascunse.