Lumina.
Lumina ce-o simt
năvălindu-mi în piept când te văd,
oare nu e un strop din lumina
creată în ziua dintâi,
din lumina aceea-nsetată adânc de viaţă?.
Nimicul zăcea-n agonie
când singur plutea-ntuneric şi dat-a
un semn Nepătrunsul:
„Să fie lumină! „.
O mare
şi-un vifor nebun de lumină
făcutu-s-a-n clipa:
o sete era de păcate, de-aventuri, de doruri, de patimi,
o sete de lume şi soare.
Dar unde-a pierit orbitoarea
lumină de-atunci – cine ştie?.
Lumina ce-o simt năvălindu-mi
în piept când te văd – minunato,
e poate ca ultimul strop
din lumina creată în ziua dintâi.
Sensul versurilor
Piesa explorează ideea luminii ca sursă a vieții și a iubirii. Lumina percepută în prezența persoanei iubite este văzută ca o reminiscență a luminii primordiale a creației.