Lucian Blaga – Legenda

Strălucitoare-n poarta raiului
stă Eva.
Privea cum ranele amurgului se vindecau pe boltă
și visătoare
mușca din mărul,
ce i l-a-ntins ispita șarpelui.
Fără de veste
un sâmbure i-ajunse între dinți din fructul blestemat.
Pe gânduri dusă Eva îl suflă în vânt,
iar sâmburele se pierdu-n țărână, unde încolți.
Un măr crescu acolo – și alții îl urmară
prin lungul șir de veacuri.
Și trunchiul aspru și vânjos al unuia dintre ei
a fost acela,
din care fariseii meșteri ciopliră crucea lui Isus.
Oh sâmburele negru aruncat în vânt
de dinții albi ai Evei.

Sensul versurilor

Piesa explorează originea răului și a sacrificiului prin prisma mitului biblic al Evei și al mărului interzis. Sămânța păcatului, aruncată de Eva, duce în cele din urmă la crearea crucii lui Isus, simbol al sacrificiului suprem.

Lasă un comentariu