În străinătate-mi, pământean în lacrimi, stau de veghe
lângă vatra mea de patimi. Suflet prăbușit în humă
ca în perne – nici o veste – de odihnă nu-mi așterne.
Nu cu ochii mai privesc – hotar – poiană.
Cât în preajmă, pretutindeni, printr-o rană. Iscodesc prin văi,
prin larga-mpărăție, vreo făptură de mai este – să mă știe.
Chem spre miazăzi și noapte, n-am răspuns.
Să ard singur, orice zare să mă-nfrângă ursitoarele-nceputului
m-au uns și, tânjind, să-mi scape clipa
când o stea sare,
ca spre-o altă lume, să se stângă
și să-nvie-n picurul din geana mea.
Sensul versurilor
Piesa exprimă sentimentul profund de dor și singurătate al unui om aflat departe de casă. El tânjește după un răspuns, după o conexiune, dar se simte izolat și abandonat de soartă.