Lângă sat iată-mă iarăși,
prins cu umbrele tovarăș.
Regăsescu-mă pe drumul
începutului, străbunul.
Câte-s altfel – omul, leatul!
Neschimbat e numai satul,
dup-atâți Prieri și toamne
neschimbat ca Tine, Doamne.
Aur scutură alunul. Fluier zice.
Cade fumul. Greierii părinților
mulcom cântă, mulcom mor.
Cu aroma-i ca veninul
amintește-mi-se-arinul.
Mult mă mustră frunza-ngustă.
Vântul lacrima mi-o gustă.
Sensul versurilor
Piesa descrie sentimentul de întoarcere într-un loc familiar, satul natal, după o lungă absență. Naratorul reflectă asupra schimbărilor survenite în timp, dar și asupra elementelor neschimbate, precum natura și amintirile legate de copilărie.