Lina De Feria – E Singurul Lucru

E-o noapte splendidă pentru-a muri,
animalele și-au abandonat conductele de apă,
încercând să găsească acele refugii
despre care vorbea trupul.
Nu vor găsi nimic, nici măcar umbra urechilor lor,
nu știu unde au dispărut,
asemeni nouă au doar puțină intuiție,
ca o nevoie de-a afla adevărul.
Urăsc la fel aceeași imagine,
fugind de rădăcinile îngropate
ale cuvintelor fără lumini.
Vom ști la fel și noi că frumusețea ne recunoaște,
pentru că nu ține de un principiu
sau de-un spațiu accesibil,
ea conține toată starea pământului,
stă pe-o linie amară într-o eschivă a fricii,
la intrarea imprevizibilă în cinematografe.
Pe noi amândoi ne așteaptă lumi mai întinse
decât această lume,
nopți mai lungi decât noaptea asta.
Se spune că nu va mai exista loc
și nu va mai fi nevoie să cumpărăm cuști goale,
că le vom putea numi străzi ale altora
ce-au fost și ei oameni de nesupus,
oameni de rezistență și asta-au devenit,
au trecut și ei prin toate aceste lucruri.
Ne aștepta o închisoare de animale sălbatice,
separarea noastră era la început,
când mâna ta a izbit mâna mea,
de parc-ar fi fost coada unei păsări
bătând gâtul unei statui.
Ne-a apropiat mai mult acea iertare atemporală,
nu ți se pare că aceasta-i o mare fără țărmuri,
o privire în bătaia focului, un vultur
către genunile impenetrabile?
Știm că dorința este o reminiscență
ce-și consumă vorbele peste adâncurile însingurate
ale tristeții,
de fiecare dată sunt mai retrasă, mai naivă,
continuă te rog să păstrezi frunzele
în buzunarele pardesiului,
ești ca o adiere ce va veni
precum scrisorile împrăștiate și duse de ape.
E singurul lucru,
totuși există ceva viu în toate
și cred că nu voi înceta niciodată de-a cuprinde viața
sau această noapte splendidă pentru-a muri.