Strofa 1:
Nu ești tu când ți-e foame, mie îmi e foame mereu
Mă hrănesc cu artă, fără ea am fi toți morți
Oamenii-s niște jegoși, de-aia am ales să fiu un trup
Cuprins de întuneric dau totul pe față acum
Poate că urăsc schimbarea, numește-mă învechit
Mi-aș dori să n-am funcția de a stoca amintiri
Adsea mă găsesc cum mă pierd printre gânduri
Învață să n-ai nevoie de nimeni
Când e bine nu e bine, e de fapt la fel de rău
Fac glume dar când sunt singur meditez la geam, sau
Privesc pe tavan, sau plâng la unison c-un pian
Îmi ceri iubire, ca-n magazin, OUT OF STOCK
Nu concep să fiu ca restul, restul-s oricum niște resturi
Vezi tu vestul, că viața nu-i niciodată dreaptă, c***e
Sufletul se zvârcolește, în timp ce arde ca pe paie
Nu-i nici lumină de felinare că sunt decenii amare.
Refren x2:
17 ani de viață, toți trăiți fără menire
Nu e gram de omenie într-o întreagă omenire
17 ani de viață, toți trăiți într-o manie
17 ani de viață… sau?.
Strofa 2:
O să scriu o scrisoare într-o limbă necunoscută
S-o pot citi numai io, să nu vadă lumea simpluță
Nu c-ar fi un secret, sau ceva mai gros
Ci pur și simplu o arhivă pe de rost
M-am întrebat mereu dacă-s în direcția bună
Degeaba-i direcția bună dacă sensul e greșit
M-ar fi ros pe interior, dacă mai simțeam stimulii
Modul de cooperare e te vei obișnui
Da, am învățat să nu-mi pese, totul e la mâna mea
Dacă cumva am parcat, înseamnă că am stabilit
Nu poate nimeni îndrăzni să aleagă în locul meu
Nimeni nu poate alege așa bine ca mine
Nu știam atunci că ne facem amintiri
Tot ce știam era că ne distram împreună
Știu că am plecat pe un drum lipsit de întoarceri
De unde vin, liniște, moarte și frig.
Refren x2:
17 ani de viață, toți trăiți fără menire
Nu e gram de omenie într-o întreagă omenire
17 ani de viață, toți trăiți într-o manie
17 ani de viață… sau?.
Sensul versurilor
Piesa exprimă sentimente de alienare, deziluzie și căutare a sensului în viață. Naratorul reflectă asupra experiențelor sale și asupra lipsei de omenie din lume, simțindu-se pierdut și deconectat.
