În curtea catedralei ce-i
La capul șinelor ferate,
Zac risipite pe alei
Clopotnițele colorate.
Prelați, acolo, și mireni
Se joacă, vii, de-a cine-i pricea,
Îți amintești acele ierni
Albe ca dalele de-aicea?
Câte-au suit și câte n-au
Pierit apoi în zurba fricii,
Cocoși de tablă se roteau
Întrebători, pe edificii.
Și iată că ajuns-am iar
Pe sub porticele știute.
Vrei să le treci? Mă lasă, dar
Te voi privi de-aicea. Du-te!
Sensul versurilor
Piesa evocă amintiri dintr-un trecut comun, într-un cadru solemn, posibil o catedrală. Vorbitorul își amintește de ierni trecute și de o despărțire iminentă, preferând să observe de la distanță.