Cuvintele se preschimbă dimpreună cu anotimpurile.
Vorba viei mai întâi se numește ciorchine
apoi must, vin
iar vocabula frunză toamna-și convertește valoarea în
aur ieftin.
Silabele ninsorii sunt folosite doar iarna
și extrem de rar primăvara
când creșterea fructului aruncă petalele din
cuibul florii.
Vorba verii – iarbă – iarna se numește ierbar.
Alte ziceri ale verii – privighetoare, presură –
nu ne umplu auzul în anotimpul tencuit cu zăpadă
iar de se întâmplă totuși să fie amintite
obligator au în jurul lor substantivul colivie –
sclavi însoțindu-și stăpânul la petreceri
cu cântec.
Cuvintele apar odată cu anotimpurile. Când
nu sunt folosite – ele
se odihnesc
precum omul.
Sensul versurilor
Piesa explorează legătura dintre limbaj și natură, arătând cum cuvintele se transformă și își schimbă sensul odată cu trecerea anotimpurilor. Metafora centrală este ideea că limbajul este viu și supus schimbărilor, la fel ca natura.