Priveam ploaia prin fereastră
Și plângând, gândeam la tine,
Amintindu-mi mult mai bine
De adolescența noastră.
Jucau fulgere în zare
Tunând surd a nebunie,
Aducând în lumea vie
Pentru mine, o chemare.
Se scurgeau pe geamuri stropii
Ca o lacrimă sărată.
Eu, privind prin sticla mată
Ți-am uitat sărutul, ochii.
Cădea ploaia îndesită
Peste-a mea privire moartă,
Închizând ultima poartă,
Amintirea ta, iubită.
Sensul versurilor
Piesa descrie o rememorare tristă a unei iubiri din adolescență, văzută prin prisma ploii și a sentimentului de pierdere. Naratorul închide definitiv capitolul acestei amintiri, lăsând în urmă trecutul.