În noi va arde veșnic,
Lumina unui timp pierdut.
Nu putem uita, chiar dacă iertăm,
Clipa care ne-a durut.
În noi, mor anotimpuri,
Și se fac îngeri uneori
Doamne eu ce fac,
Sunt copil sau om mare,
Mă-nchin și tac.
Îngerii nu plâng, copile,
Aprinde-o candelă sub cer
Îngerii nu plâng, sunt mult prea tineri
Sfinte ploi de aur în etern.
Și iar doi mai tresar în noi
Mă-nchin iar și taaaac și taaaaaaaac
Îngerii nu plâng, copile
Aprinde, o candelă sub cer
Îngerii nu plâng sunt mult prea tineri
Sfinte ploi de aur în etern
Îngerii nu plâng.. de ce?
De ce, pot fi asaaaa
Dar eu, ce fac, mă-nchin iaaaaaaaaaaaaaar,
Mă-nchin iaaaaaaaaaaaaar.
Sensul versurilor
Piesa explorează ideea de suferință și pierdere, sugerând că, deși timpul trece și se transformă, amintirile dureroase rămân. Reflecția asupra propriei identități și a rolului divinității adaugă un strat de profunzime emoțională.