Floricică din cărare,
Ce-ai crescut așa de mare
C-a da bruma peste tine,
Te-a bruma necoaptă bine!
Am fost și eu ca o floare
Crescută mândru-n cărare,
O dat dorul peste mine
M-o rupt ne-nflorită bine.
Lume, cine ți-o dat nume
N-o știut a-ți pune nume,
Ți-o pus numele de floare,
Ești ca mine trecătoare.
Ce e omul pe pământ?
O frunză ruptă de vânt,
O suflă vântul și-o duce,
Nimenea n-o mai ajunge.
Sensul versurilor
Piesa vorbește despre fragilitatea vieții, comparând-o cu o floare sau o frunză purtată de vânt. Subliniază ideea că viața este trecătoare și supusă greutăților, asemenea unei flori lovite de brumă sau unei frunze luate de vânt.