Ascultă-mă… din negura haina,
Găseai puteri cândva să mă auzi!
Așteaptă-mă… Oare-ntr-atât ți-s de străină,
De n-ai cuvinte măcar să-mi răspunzi?.
Oprește-mă… din zbuciumul de mare…
Încet ridică-mi chipul meu plăpând.
Alintă-mă din nou cu-o sărutare,
Să nu fiu singură pe-acest pământ.
Găsește-mă… în toropeala vieții,
Uitată de iubire te aștept.
Stropește-mă cu roua tinereții,
Alină-mă și chiamă-mă-ncet.
Și iartă-mă… mai mult de-o vecie,
În inimă păstrat-am chipul tău.
Iubește-mă și spune-mi numai mie:
„Vom fi-mpreună, draga mea, mereu.”
Păzește-mă… căci stropi de apă rece
Cad lin pe ai mei umeri goi.
Grăbește-te… căci tinerețea trece,
Amurgul anilor ne paște pe-amândoi.
Sensul versurilor
Piesa exprimă dorința unei persoane de a fi iubită și salvată de singurătate. Ea imploră persoana iubită să se grăbească, deoarece tinerețea trece și timpul le este potrivnic.