Nu-mi pasă cât de puțin dacă-afară
iarbă-și împarte neaua, norii, răceală.
Arde în sufletul meu primăvara, bucurie adevărată.
Raza de soare e râsul, toată numai văpaie;
grădina că iubirea nu există.
Căldura cântului zăpada topește.
Ce folos însă dac-afară
primăvara din belșug risipește flori și verdeață?
Port iarna în suflet când inima doare.
Oftatul înnegurează și cel mai lucitor soare.
Când ești trist, în mai e la fel ca-n decembrie.
Lacrimile sunt mai reci ca zăpada-nghețată.
Sensul versurilor
Piesa explorează contrastul dintre lumea exterioară și starea interioară. Chiar și în mijlocul frumuseții primăverii, tristețea personală poate transforma totul într-o iarnă interioară, unde lacrimile sunt mai reci decât zăpada.