Konstantinos Kavafis – Un Tânăr Literat de Douăzeci și Patru de Ani

Lucrează, hai, de poți, minte a mea. –
Cu obsesia plăcerii parțial doar împlinite.
Situația e deznădăjduită.
Deși în fiecare zi sărută chipul iubit,
iar mâinile-i mângâie frumosul trup,
simțind că niciodată n-a iubit
cu o pasiune-atât de-nflăcărată,
n-apare împlinirea; lipsește
împlinirea ce-ar trebui să fie de amândoi dorită, cu aceeași înfocare.
(Dar nu sunt amândoi la fel de subjugați straniei voluptăți.
Patima doar pe el îl domină cu totul.).
Se chinuie și nervii își macină cumplit.
De altfel, a rămas și fără slujbă; pe deasupra.
Cu mare greutate împrumută modeste
sume de bani (aproape că cerșește,
uneori) și-abia își duce traiul, de pe o zi pe alta.
Sărută buzele-adorate; alături de frumosul trup
– care acuma, ce bine înțelege,
abia de-l mai suportă – se desfată.
Bea apoi și fumează; fumează și bea,
și toată ziua pașii și-i târăște prin cafenele,
își târăște marasmul, dezgustat de frumusețea-i.
Lucrează, hai, de mai poți, minte a mea!