Această mică încăpere, cât o cunosc de bine!
Acum au închiriat-o, ca și pe cea de alături
Pentru-ntreprinderi comerciale; întreaga casă
Au înghițit-o birourile de afaceri,
Companii, agenții de vapoare..
Ah, cât mi-e de familiară micuța încăpere!.
Cândva, aici lângă ușă, era o canapea,
La picioarele ei, covorul turcesc,
Exact pe locul ăsta. Și acolo etajera
Cu două vaze galbene; la dreapta lor..
Nu! Stai puțin! În fața lor (Doamne, cum trece timpul!)
Dulapul ponosit și oglinda rotundă.
Și aici, în mijloc, masa,
La care se așeza și scria.
În jurul ei, trei scaune de pai.
Câți ani trecut-au de atunci.. Și-aici, lângă fereastră,
Patul ce ne-a adăpostit atât de des iubirea.
Pe undeva mai viețuiesc poate
Acele lucruri vechi.
Da, lângă fereastră, patul.
Soarele de după-amiază se cățăra în el.
Ne-am despărțit, la ora patru, într-o după-amiază;
Doar pentru-o săptămână; era o după-amiază însorită,
Și niciodată nu aș fi crezut
Că șapte zile vor dura o viață-ntreagă.
Sensul versurilor
Piesa descrie o rememorare nostalgică a unui spațiu intim, odată plin de viață și iubire, acum transformat într-un birou impersonal. Naratorul își amintește cu melancolie de o despărțire care a durat o viață întreagă, accentuând trecerea ireversibilă a timpului și pierderea a ceea ce a fost.
