Ai spus: „Mă voi duce-ntr-o altă țară, pe-o altă mare.
Un alt oraș îmi va apare mai bun decât acesta.
Orice efort al meu e aici condamnat;
și inima îmi zace îngropată – ca un cadavru.
Până când să-mi știu spiritul în acest marasm?
Peste tot unde privirea mi-o îndrept, peste tot
nu văd decât negrele ruini ale vieții mele,
aici unde am trăit atâția ani, i-am distrus și i-am irosit.”
Noi locuri nu vei afla, și nici alte mări.
Orașul te va urma: pe-aceleași străzi te vei roti,
prin aceleași cartiere vei îmbătrâni;
și sub aceleași acoperișuri îți va albi părul.
Mereu vei sfârși în acest oraș. Cât de plecare – nu spera –
nici un vapor pentru tine, și nici un drum.
Așa cum ți-ai ruinat viața în acest ungher,
pe întregul pământ la fel ți-ai distrus-o.
Sensul versurilor
Piesa descrie sentimentul de captivitate într-un loc și incapacitatea de a scăpa de propriile probleme, indiferent de destinație. Orașul devine o metaforă pentru propria condiție interioară, sugerând că schimbarea exterioară nu poate rezolva problemele interne.