Doamnelor, timpul în oftat zadarnic
Nu vă mai petreceți;
Neamul bărbaților nu-i decât o adunătură vicleană.
Unul cu picioarele pe pământ,
Altul pe mări rătăcind,
Râvnă ei nu arată nicicum pentru muncă, un țel.
Nu mai oftați în van, așadar,
Necontenit nu mai jeliți,
Fericite de vreți să trăiți, stați cât mai departe de ei.
Și-apoi, cu glas tânguitor
Al odelor de jale
Nu vă mai destăinuiți necazurile unor surzi;
Purtarea lor vicleană
Este un rău la fel de străvechi,
Ca prima recoltă rodită pe pământ.
Nu mai oftați în van, așadar,
Necontenit nu mai jeliți,
Fericite de vreți să trăiți, stați cât mai departe.
Sensul versurilor
Piesa exprimă o dezamăgire profundă față de bărbați, sfătuind femeile să nu-și mai irosească timpul cu lamentări zadarnice. Sugerează că bărbații sunt vicleni și incapabili de muncă sau empatie, îndemnând femeile să se distanțeze pentru a găsi fericirea.