În prolegomenele-Alexiadei sale,
Anna Comnena-și plânge văduvia.
Sufletu-i zdrobit. Și „ochii îi
înoată într-un torent de lacrimi…”, spune ea.
„Ce de furtuni…”, vai, în viața ei.
„Vai, câte răsturnări!” Simte durerea
„până-n măduva oaselor și-n suflet, până-n străfund”.
Dar adevărul e că această femeie,
setoasă de putere, n-a cunoscut decât
o singură durere și mare-amărăciune
(deși n-o recunoaște): grecoaica-aceasta mândră
n-a izbutit, cu toată abilitatea ei,
tronul să-l obțină, căci insolentul Ioannis
din gheare i l-a smuls, s-ar putea spune.
Sensul versurilor
Piesa explorează viața Annei Comnena, o prințesă bizantină, concentrându-se pe ambițiile ei politice și pe amărăciunea resimțită în urma eșecului de a obține tronul. Versurile sugerează o analiză a dorinței de putere și a consecințelor neîmplinirii acesteia.