Am trecut prin multe în viața asta,
Uneori mă întreb de ce oare exist?
Oare trăiesc doar un vis?
Nu cred. Asta este viața.
Greșesc, învăț, uit și trec mai departe,
Nu mai suport pe nimeni în jurul meu,
Toți simt că mă stresează
Și nu mă interesează.
Să mint că sunt bine a devenit o pasiune,
Dar acum încerc să nu mai fiu trist
Și să zâmbesc, că mereu în rău e și un bine produs de tine.
Nu vreau să mai văd, să aud pe nimeni,
M-am săturat să aud doar minciuni și vorbe goale despre mine.
Nu înțeleg ce au ei cu mine dacă mie îmi e bine?!
Lasă-mă. Nu vreau să aud pe nimeni,
Mie așa îmi e bine.
Plâng și sufăr în tăcere, pe nimeni nu deranjez,
Așa că lasă-mă și tu!
Să nu mă mai enervez.
Așa sunt eu mereu,
Nu mă interesează, plăcerea altora mă agreează.
Uneori îmi vine să urlu de durere,
Dar nu mai pun suflet oricine îmi cere,
Că am prea multă durere
Și nu știu ce să fac
Când văd că nimănui nu-i pasă de tot ce simt.
Stau și plâng și sufăr în tăcere,
Că nu-mi pasă. Fără să știu că e o astfel de viață.
Tot ce văd în jurul meu parcă ar fi o farsă.
Stau și compun și spun tot ce simt,
Măcar să simt eu tot ce am simțit.
Că toți te bârfesc la toate colțurile,
Fără să-ți știe povestea,
Că așa-i lumea și bună și rea
Și nu uita, nu vorbi de nimeni,
Că uneori viața revine peste tine!
Sensul versurilor
Piesa exprimă sentimente de durere, izolare și dezamăgire față de viață și de oamenii din jur. Persoana se simte neînțeleasă și preferă să sufere în tăcere, reflectând asupra greutăților vieții și a bârfei.