Keri &’ – Tare-Am Fost

Tare-am fost, un om ca nimeni altul,
Un sucit mereu, un strâmbă-drum,
Mi-am dorit, când eram jos, cu-naltul,
Iar de-acolo, unde sunt acum.
Toată viața mi-o trăii bolnavă.
Am fost mare, doar când eram mic.
Am suit când am căzut din slavă
Și-am căzut voind să mă ridic.
N-am cerut la nimeni niciodată,
Chiar de-a fost să rabd, în viața mea.
Am dat totul fără nici o plată,
Nevoind nimic să mi se dea.
N-am lovit în nimeni. Mai-nainte
Am izbit în mine pentru-a ști
Cât ar fi durerea de fierbinte
Pentru-acel pe care l-aș lovi.
Am trecut prin toate totdeauna
Ne-nsemnat, mereu un suferind,
Un vulcan, afară stins într-una,
Înăuntru, însă, clocotind.
Când vrei să vezi prin timpul ce desparte,
Și nu mai poți desparte de desis
Închide ochii și ai să vezi departe
Ce nu mai poți vedea cu ei deschiși
Când vrei să fii de depărtări aproape
Și nu mai poți, oricât ți-ar fi de greu.
Te depărtează și mai mult de toate
De depărtarea proprie mereu.
Eram doar un copil când citeam asta
Simțeam și suferința și năpasta
Și le rosteam adânc, ca un om mare.
Ca pe-o rugăciune înainte de culcare.
Îmi făceau bine când mi-era greu,
Mi le amintesc acum de parcă le-aș fi scris tot eu.
O, Doamne, cât timp a trecut,
De parcă 20 de ani am rămas mut
Visam să le cânt.. între timp le-am trăit.
Toate de-odată, nu câte un pic
Și au zăcut în mine ca un urlet,
Versuri tatuate, scrise pe suflet.
Mă simt de parcă aș fi fost plecat din viață
Și m-am întors ca soarele într-o dimineață.
Ca de la tată la fiu, în clipe grele.
Îți ofer acum, cadou, bandajele mele.
Când vrei să vezi prin timpul ce desparte,
Și nu mai poți desparte de desis
Închide ochii și ai să vezi departe
Ce nu mai poți vedea cu ei deschiși
Când vrei să fii de depărtări aproape
Și nu mai poți, oricât ți-ar fi de greu.
Te depărtează și mai mult de toate
De depărtarea proprie mereu. X2
.. (Pace Virgil Carianopol)

Sensul versurilor

Piesa este o reflecție asupra vieții, a suferinței și a capacității de a depăși obstacolele. Vorbitorul își oferă experiența și lecțiile învățate ca un cadou pentru generațiile viitoare, un bandaj pentru rănile sufletești.

Lasă un comentariu