Antimaterie-joi
e cuvântul șimandicos citit cu coada ochiului pe fundul surioarei care azi joacă rolul de stewardesă, 10.000 de metri în aer, savurând evoluția dintr-un pahar de plastic, fluviu, capcane, ostatic, de dragul tău dar nu pentru mult timp, trăiesc în coliba cu uși rabatabile și trepte rulante numită capitalism în zona zoster, mă trezeam polonez din cauza nu știu cărui actor laconic, bolnav imaginar nu știu care act anost 1459 Vlad Țepeș, în exact același loc în care acum ne dat țepe (scris t z de la), ești un om bolnav ieși afară din casă du-te la tarfe și spune săru’ mâna, apoi du-te spre prova, popa, tribord și babord într-un cimitir nipon cu dinți de dragon în loc de cruce, în mod sigur o să te ajute, claxoane cardiopate, am predat geometria regretului acum îți dau meditații, reminiscențe tragice într-un crescendo fatidic tot odată simpatic, campionule, cu pașii tăi minusculi ieși din peșteră, până și țara are formă de pește, e momentul să îți pierzi controlul în caz că cineva te hrănește, sărăcia anulează sinucideri de mare efect, gândurile scuză gândirea cuvintele sunt fulgi de zăpadă, România a murit când fetița femeii de serviciu s-a hotărât să se prefacă, România a murit când al 10-lea domn distins a scuipat sonor un perete nevinovat de piatră, râdeți de mine pentru că sunt diferit io râd de voi pentru că sunteți toți la fel,
servesc grenade ca un tic puternic prins în viscol, cu o revistă în care mă privesc cu un taco în sud de Bristol, flow-u meu bionic vine spiralat de lipsuri ca într-un clic bizar cu Jules Renard, Elena și Pericle,
abund în aripi ca un fuselaj ierarhic între un heruvim flămând și un Boeing 747, ating climaxul ca un cerșetor în taxi în drum spre casa de cartoane, savurând viața la maxim, am bani de dat în următorii zece ani pentru că toți vecinii mei aveau geamuri de termopan stau foarte prost cu nervii nu îți forța norocul s-ar putea să te trezești rulat într-un covor în flăcări,
puțin bolnav dar o să îți treacă într-o joi pentru că joi e curat lung și slab ca o lacrimă.
Sensul versurilor
Piesa exprimă un sentiment de alienare și critică socială, folosind metafore complexe și imagini puternice. Artistul reflectă asupra condiției umane și a problemelor societății românești, cu un ton melancolic și introspectiv.