Kapushon Si Guz – Noi Încă Așteptăm Blajinii

Mai sus de Marea Neagră, o sută de kilometri
Unde pământul-i cernoziom, fără pietre
Unde oamenii sunt socri și cumetri
E împărăția Basarabiei, de pământ, un petic
Din vale, dinspre Imperiul Roman
Se ridică un moldovean pe-un cal năzdrăvan
E alb, îl cheamă Mercedes, ca-n povești
Cu putere cât trei sute de cai, să-nebunești
Stăpânul lui, stăpân în țară, dar argat afară
După șapte ani se-ntoarce acasă pentru prima oară
Din sat, în deal, au mai rămas două cărări
Pentru cei ce încă n-au uitat să pună lumânări
Mercedesul lui rămâne jos la poale
El din greu ridică dealul, în picioarele goale
Din poarta cimitirului se vede satul ca-n palmă
Calic, se-ntinde-n cățărare, poamă.
Ninge peste sate, peste amintire
Pe la noi nu mai trece nimeni
Dar noi încă așteptăm blajinii.
Pe prima cruce-n cimitir e scris, „Ion Moraru”
Chiar morar era, mândru prin sat umbla cu caru’
Pe alta, anii ’84-’97, pe ea n-o ține minte
S-a înecat la iaz pe-nserate
„Maria Cucoara” era profesoara
L-a lăsat în clasa a șaptea pentru a doua oară
Dar acum nu-i supărat deloc pe ea
Dacă nu-l lăsa, engleza n-o mai învăța
În toți acești ani, mulți s-au născut, mulți au plecat
Colegi de clasă, oameni înțelepți ce erau la pat
Bunicu’ întreabă părintește, ce mai faci, nepoate
El privește împrejur, e singur, nu se poate
Știu că ai să pleci, dar spune-i te rog, mamei
Să nu vândă casa mare, nici via de la vale
Lui tata să mai treacă, da să ia cu el un litru
Din Cabernet-ul din grădină, și pe Dumitru
Spune-i că-n grabă, banii n-or avea valoare
Vor rezista cei ce au pământuri roditoare
Tu, nepoate, nevastă ia-ți cu suflet mare
Mai treceți pe la noi măcar în zi de sărbătoare.
Ninge peste sate, peste amintire
Pe la noi nu mai trece nimeni
Dar noi încă așteptăm blajinii [x 2]