Detalii, oamenii sunt anomalii
Ca o pisică moartă atârnând între două acvarii
Stau, grăiesc, sunt pește pe uscat
Eu mă aud încet, zbier către un plexiglas ars
De fapt sunt un cast ars
O stea căzătoare, un Soare ce se stinge și moare
O mare fără pești, un aeroport fără avioane
E o lume stranie, tu nu-i vezi capătul
Eu acum gândesc, scriu, analizez, oare mă cunosc?
Sunt craniu între mii? O hârtie între hârtii?
Și scârțaie vocabularul precum frigiderul vechi
Eu las rima și mă întreb
La ce-am să fac, scăpare o fi?
Astă e viața de mâine zi, E noaptea care aprinde lumini
E acea coroană de spini ținută-n mâini
Sunt tot eu, ortografic, cu fobii necontrolate
Înving, decapitez, selectez, citesc cuvinte noi precum rufele moi
Sunt un ciudat și nu am prieteni
Poate ei cred, dar sunt perfid cu privire la sentimentul ăsta nereceptiv
Ți-o iei în mufă dacă te încrezi.
Câmpii verzi, Primăveri, Veri și Ierni uscate,
Zapada moartă – ascult Pământul, aștept ce mă așteaptă
Refuz să vorbesc despre adaptare
Am legi nescrise ce așteaptă să fie scrise
Te-nchini, nu vezi, nu auzi și totuși crezi
E cam ipohondric, am observat
Am momente de luciditate
Vreau clipele trăite-n spate, cu stresu-n oase, frică
Și creierul pulsând precum o clică
Claustrofob în camera mea pătrată
Nu reprezintă nimic pentru mine acea hartă
Am ținte îndepărtate, dar n-am lunetă
E un simplu shot, explodez ca-n eprubeta!
Sensul versurilor
Piesa exprimă un sentiment de alienare și introspecție profundă. Artistul se simte deconectat de lume și de sine, analizând existența și căutând un sens într-un univers straniu și copleșitor. Versurile reflectă o luptă interioară cu fobiile și incertitudinile.