Spre ce țărm vrei să treci, inima mea?
Nu se află călător înaintea ta, nu există cale:
Unde e mișcarea, unde e repaosul, pe țărmul acela?
Nu există apă, nici barcă, nici barcagiu nu există,
Nici un alt om care s-o tragă,
Pământ, cer, timp, orice: nimic nu este locul
Care va liniști setea sufletului?
Nu vei găsi nimic în acea pustietate.
Fii puternic și intră-ți în propriul trup: acolo calci ferm.
Ia bine seama, o, inima mea!
Nu te duce în altă parte!
Kabir spune: „Dă la o parte toate închipuirile și rămâi statornic
În ceea ce ești (sahaja).”
(Din vol.”Țes pânza Numelui Tău – Cânturi”)
Sensul versurilor
Piesa explorează căutarea sensului vieții și a liniștii sufletești. Sugerează că adevărata călătorie este una interioară, îndemnând la introspecție și la găsirea stabilității în sine, renunțând la iluzii.