O, inimă! N-ai cunoscut toate tainele acestei cetăți a iubirii:
În neștiință ai venit, în neștiință te întorci.
O, prietene, ce-ai făcut cu viața ta? Ți-ai luat pe cap povară grea,
Bolovani, și cine să ți-o ușureze?
Prietenul tău stă pe malul celălalt, dar ție nu-ți trece nicicând
Prin cap că te-i putea întâlni cu el.
Luntrea e spartă iar tu șezi într-una pe mal;
Și te bat valurile, fără vreun rost.
Kabir, slujitorul, te roagă să cugeți:
Există oare cineva care să îți fie prieten până la sfârșit?
Ești sigur, n-ai nici un tovarăș:
Vei suferi urmările propriilor tale fapte.
(Din vol.”Țes pânza Numelui Tău – Cânturi”)
Sensul versurilor
Piesa vorbește despre căutarea sensului vieții și a iubirii, evidențiind singurătatea și consecințele faptelor proprii. Este un îndemn la introspecție și la căutarea unui prieten adevărat, care să fie alături până la sfârșit.