Mila Maestrului meu e cea care m-a făcut
să cunosc necunoscutul;
Am învățat de la El cum să merg fără picioare,
să văd fără ochi, să aud fără urechi,
să beau fără gură, să zbor fără aripi.
Am adus iubirea și meditația mea în ținutul
unde nu există nici soare, nici lună,
nici zi, nici noapte.
Fără să mănânc, am gustat din dulceața nectarului;
fără apă, mi-am astâmpărat setea.
Unde se află răspunsul de încântare,
acolo e plinătatea fericirii.
Înainte cui poate fi rostită acea bucurie?
Kabir spune: „Maestrul e mare dincolo de cuvinte
și mare-i norocul ucenicului.”
Sensul versurilor
Piesa exprimă recunoștința față de un maestru spiritual care a ghidat naratorul către o înțelegere profundă a vieții și a realității. Prin învățături transcendente, naratorul a depășit limitările fizice și a găsit bucurie și împlinire interioară.