Inima mea! Să mergem în țara unde locuiește iubitul,
Cel care mi-a răpit inima!
Acolo iubirea își umple ulciorul din fântână,
Deși nu are frânghie cu care să scoată apa,
Acolo norii nu acoperă cerul, deși cad ropote blânde de ploaie;
O, tu, cel fără de trup! Nu sta în pragul casei;
Du-te și scaldă-te în ploia aceea!
Acolo-i mereu lumina lunii și niciodată nu e întuneric;
Și ce să vorbim de un singur soare?
Țara aceea e iluminată de razele a milioane de sori.
(Din vol.”Țes pânza Numelui Tău – Cânturi”)
Sensul versurilor
Piesa exprimă dorința profundă de a ajunge în locul unde se află persoana iubită, un tărâm idealizat al iubirii și luminii spirituale. Este o călătorie metaforică spre o stare de beatitudine și împlinire sufletească, unde iubirea este atotputernică și eternă.