Copacii își schimbau frunzele între ei
O apă trecătoare ținea de urât unei femei
Pe malul celălalt stătea, cu ochii în gol
Și ea în gol stătea ca o regină
Și se-ntreba cine-i de vină.
Ochii ei erau, erau două puncte
Și el era o piatră dintr-un munte
Dar muntele pe dinăuntru era gol
Și ea în gol stătea ca o regină
Și se-ntreba cine-i de vină.
Vântul, se juca prin părul ei
Și îi spunea că a ales-o dintr-o mie de femei
Dar ea stătea nemișcată în gol
Și ea în gol stătea ca o regină
Și se-ntreba cine-i de vină
Sensul versurilor
Piesa descrie o stare de gol interior și singurătate. Protagonista, asemeni unei regine, se află într-o stare de contemplare tristă, căutând vinovați pentru propria nefericire, dar rămânând nemișcată și prinsă în acest ciclu.