Să zbor. Și dacă nu… să mor.
Înecată într-un ocean de sentimente
Ce-n suflet, îmi sunt un uragan
Suflându-mi peste viața toată…
Un vânt nebun, furtuna a pornit…
Să zbor nu pot… căci vântul m-a oprit.
Am aripi rupte și rănile mă dor
Vreau ori să zbor… iar dacă nu… să mor.
Pe-un colț de cer, să desenez pământul
Și lângă el, să-mi scrijelesc cuvântul…
Ce-n suflet, plânge în tăcere…
Dar nu! Eu știu că voi zbura…
Chiar până sus… la stele.
Voi scrie pentru îngeri… un cântec de iubire
Ei să mi-l cânte… mi-l cânte numai mie.
Că eu iubirea, o am numai-n cuvânt…
Dar cu iubirea… mă duc cu ea în gând.
N-am întâlnit-o, s-a ascuns… atât de bine…
Eu o căutam… ea tot fugea de mine.
Eu scriu iubirea, așa cum fac mereu…
Sunt doar o muritoare… aș vrea s-o am și eu.
Din ea aș face, un templu-al fericirii
În ea aș pune, esența nemuririi.
Și câte-n lume… n-aș face pentru ea?
Nu pot să fac nimic… o caut… n-o pot vedea.
Iubirea eu o port, mereu cu mine-n gând
Voi scrie despre ea, în cer, pe nori… pământ.
Sensul versurilor
Piesa exprimă dorința de a evada și de a găsi iubirea, dar și acceptarea morții ca alternativă. Vorbitorul se simte prins într-un ocean de sentimente și incapabil să-și atingă scopurile, dar continuă să spere și să scrie despre iubire, chiar dacă nu o poate găsi.