Julio Florez Roa – Ochii Tăi

Imenșii ochi indefiniți, ochi calzi,
ca cerul și ca marea, adânci și puri,
asemenea pădurilor din Anzi:
fantasmagorici, misterioși, obscuri.
În ochiul tainic și încercănat
se vede drumul marilor regrete,
unde se-ascund, în țărmul însetat,
amprentele de valuri desuete.
Priviți-mă cu-amor, neîncetat,
ochi ai tristeților nemărginite,
ochi ce-n abisul frunții ați săpat
fântâni cu ape-adânci și liniștite.
Priviți-mă cu-amor, ochi-bucurii,
ce-mpodobiți a capului noblețe,
deasupra buzelor lui purpurii,
părând două abisuri de tristețe.
Priviți-mă cu-amor, ochi sclipitori,
când voi muri, iubindu-vă ca astre,
turnați-mi peste trupul muritor
izvorul blând al lacrimilor voastre.
Tus ojos.
Ojos indefinibles, ojos grandes,
como el cielo y el mar hondos y puros,
ojos como las selvas de los Andes:
misteriosos fantásticos y oscuros.
Ojos en cuyas místicas ojeras
se ve el rastro de incógnitos pesares,
cual se ve en la aridez de las riberas
la huella de las ondas de los mares.
Miradme con amor, eternamente,
ojos de melancólicas pupilas,
ojos que semejáis bajo su frente,
pozos de aguas profundas y tranquilas.
Miradme con amor, ojos divinos,
que adornáis como soles su cabeza,
y, encima de sus labios purpurinos,
parecéis dos abismos de tristeza.
Miradme con amor, fúlgidos ojos,
y cuando muera yo, que os amo tanto
verted sobre mis lívidos despojos,
el dulce manantial de vuestro llanto.