Venit, trecut-au anii, încet
Te-am uitat, ofilindu-se
În inimă urma feței s-a șters
Conturul umerilor ți s-a dus
Vocea și nu m-am dus după tine
În tufișul adânc al vieții.
Azi, pronunț numele liniștit,
Azi, nu tremur de privirea ta,
Știind că ai fost una din multe,
Că tinerețe e nebunie, dar
Nu cred că totul a fost degeaba
Și c-a trecut de tot, să nu crezi!
Căci ești prezentă în cravata
Lunecată, în orice grai prost
Și în fiecare salut greșit
Și în toate scrisorile rupte
Și-n toată viața mea falsă
Trăiești, domnind în veci, Amin.
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra unei iubiri trecute, recunoaște efemeritatea tinereții și impactul pe care o persoană l-a avut, chiar dacă relația s-a încheiat. Amintirea persistă în detalii neașteptate ale vieții de zi cu zi, sugerând o prezență eternă.