Sufletul meu are propriul secret… Arvers.
Vei naviga prin viața mea fără să știi,
Vei trece în tăcere pe-al meu amor trecând,
Un zâmbet voi lăsa ca nuanțele dulcii
ale iubirii-mi triste… dar nu vei ști nicicând.
Visa-voi cu fruntea ta cea sidefată,
visa-voi cu-al mărilor smarald din ochii tăi,
visa-voi cu buza ta neînfrânată,
cu-adâncile săruturi… dar nu vei ști nicicând.
Poate un altu-ți va spune la ureche
același gând pe care doar eu ți l-am șoptit;
Voi scufunda iubirea mea cea veche,
te voi iubi mai aprig… dar nu vei ști nicicând.
Te voi iubi pe-ascuns… ca pe un fruct oprit,
ca pe un vis atavic ce nu se va-mplini;
parfumu-ndepărtat și doru-mi chinuit
îți mângâia-va părul… dar nu vei ști nicicând.
Și dacă lacrimi trăda-vor surd tumultul,
– un zbucium infinit pe care-l voi ascunde -,
zâmbind ți-oi spune: „E-un fleac… a fost doar vântul”.
Și-o lacrimă-mi voi șterge… dar nu vei ști nicicând!
Sensul versurilor
Piesa exprimă o iubire profundă, dar secretă și neîmpărtășită. Vorbitorul își ascunde sentimentele, preferând să iubească în tăcere și să renunțe la orice speranță de împlinire, păstrând aparențele și zâmbind, chiar dacă sufletul îi este plin de durere.