Soarele nu-l poți opri:
Ba răsare, ba apune,
Iar în curte, ieri, azi, mâine,
Luna stă în rugăciune.
Timpul veșnic se întoarce,
Toate-n colb le învelește,
S-au împuținat vitejii,
Stirpea li se prăpădește.
Unde-s cei ce s-au sculat
Pe-asupriți să-i dezrobească,
Să se ducă-n miazăzi
Pe-aborigeni să-i stârpească?
Unde-s cei ce la război
În batalioane pleacă?
Unde-s cei ce s-au jertfit
Revoluția s-o facă?
– Nu te amărî. Ca mâine,
Tot așa vom fi și noi,
Căci vom crește-n amintire
Și-om ajunge mari eroi.
Darnic va părea zgârcitul,
Iar fricosul, curajos.
Moartea poate să prefacă
Pe cel slut în Făt-Frumos.
Unde este golănimea
Din cartierul rău famat,
Care, clocotind de ură,
Traiul și l-a blestemat?
Unde-s cei ce n-au putut
La mânie-a se struni,
Alde Iberra-n miazănoapte
Și Murana-n miazăzi?
Unde sunt acum temuții,
Mardeiașii patentați?
I-a ros ca rugina timpul;
În pământ sunt îngropați.
De căruță și de cal
Juan Murafia a uitat.
De Moreira nu se știe
Dacă-n Lobo e-ngropat.
– Nu te amărî. Ca mâine..
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra trecerii timpului și a dispariției figurilor importante din trecut, fie ele eroi sau personaje controversate. Se vorbește despre cum timpul șterge urmele și cum amintirea transformă oamenii.