Lumina intră, și mă cațăr lent
Din vise vane-n vis împărtășit,
Iar lucrurile-și capătă dorit
Și necesar loc unic în prezent.
Copleșitor și vast trecut se-adună,
Se-ntoarnă secularele migrații
De păsări și de oameni, conflagrații:
Catargina vrea Romă s-o răpună.
Se-ntoarnă așijderi zilnica poveste;
Și glas, și chip, și spaimă, și destin.
Vai, dacă somnul cel din urmă, lin,
Urmat de lipsa amintirii este:
Ce-am fost nu se va ști și ce-am făcut,
Și-uitarea s-o așterne pe trecut!
Sensul versurilor
Piesa explorează trezirea la realitate și impactul trecutului asupra prezentului. Meditează asupra efemerității vieții și a fricii de uitare, subliniind importanța memoriei și a experiențelor trăite.