Când ne doboară nenorocirea,
preț de o clipă ne salvează
aventurile infime
ale atenției sau ale memoriei:
de pildă gustul unui fruct, ori gustul apei,
un chip pe care ni-l întoarce visul,
primele flori de iasomie din noiembrie,
năzuința infinită a busolei,
o carte pe care o credeam pierdută,
pulsul unui hexametru,
cheița ce deschide ușa casei,
parfumul unei biblioteci sau cel al santalului,
numele vechi al unei străzi,
o etimologie neprevăzută,
netezimea unei scânduri șlefuite,
data pe care o căutam,
răbdarea cu care numeri în întuneric
cele douăsprezece bătăi de pendulă,
o bruscă durere fizică.
Opt milioane sunt divinitățile lui Shinto
care străbat pământul în taină.
Aceste modeste numere ne privesc,
ne privesc și ne lasă în voia noastră.
Sensul versurilor
Piesa explorează ideea că, în momentele dificile, suntem salvați de mici plăceri și amintiri. Face referire la credința Shinto, sugerând că divinitățile ne observă, dar ne lasă să ne trăim viața.