Întârzie pe fina țesătură
și-o netezește-n mâna lui Vergiliu.
Adusă-i de departe pân’ la Roma
de caravana timpului și-arinei
și dăinui-va într-un vers din Georgice.
Nicicând nu mai văzuse așa ceva. Era mătasea.
Se stinge un evreu în asfințit
pe cruce cu piroane țintuit
cum poruncit-a pretorul, dar lumea
nu va uita nicicând sfințita-i jertfă.
Se văd și astăzi crucile pe culme.
O carte mai cunosc cu hexagoane
ce-nseamnă rute șase zeci și patru
cu-ai noștri sorți de veghe și de somn.
Sunt născociri spre-a amăgi zăbava.
Mai știu de râuri de nisip cu pești de aur.
Peste tărâmu-acela stăpânește
Părintele Ioan, la răsărit de Gange.
Și de haiku ce poate prinde clipa
în câteva silabe, ori ecoul.
Mai știu de-un duh de fum încătușat
într-un lămpaș de galbenă aramă
și de făgăduieli în umbră-abia șoptite.
Oh, ce comori nemaivăzute
cuprinzi cu mintea!
Și de Caldeea, care cea dintâi
zărit-a astrele, de nave lusitane
aflat-am, care-au ancorat la Goa.
Parfumul fin de ceai, parfumul de santal.
Și de moscheile din Córdoba și Aksa,
de tigrul cel cu unduiri de chiparosă.
Iată ce-nseamnă Orientul pentru mine.
E grădina-n care
țin ferecată amintirea ta.
Sensul versurilor
Piesa explorează fascinația pentru Orient, văzut ca un tărâm al misterelor, al istoriei bogate și al amintirilor prețioase. Orientul devine un spațiu al imaginației, unde se întâlnesc elemente culturale diverse și amintiri personale.