Pentru Judith Machanda.
O piesă sunt de șlefuit oțel.
Zimțatu-mi cânt nu e întâmplător.
Zac în sertar, ascunsă-n dormitor,
Legată în portchei, în portofel.
De mult m-așteaptă undeva o broască.
Doar una. Poartă grea-i de fier forjat,
Cu geamuri groase și-ndoit canat,
Iar dincolo e casa părintească.
Pândesc din umbră-oglinzile pustii
Privind cum cei defuncți zâmbesc în poze
Fin înrămate cu chenar de roze
Și-urmașii se perindă zi de zi.
Nerăbdător sunt broasca s-o deschid.
Masiva poartă o voi da de zid.
Sensul versurilor
Piesa exprimă dorința de a se întoarce la casa părintească, simbolizată printr-o poartă grea ce poate fi deschisă cu o cheie. Naratorul își amintește de trecut și de cei care nu mai sunt, dorind să depășească barierele și să se reconecteze cu originile.